Kremlinul nu este interesat de oameni și de soarta lor, ci doar îi exploatează ca pe niște pioni de care se poate descotorosi în jocul său perdant.

Marțea trecută, pe 21 noiembrie, am aniversat 10 ani de la Revoluția Demnității, cunoscută și ca Euromaidan. I-am comemorat pe cei care și-au pierdut viețile protejând dreptul Uсrainei de a-și alege viitorul ca membru suveran al familiei de țări europene.

De-a lungul anilor, EUvsDisinfo a documentat nenumărate minciuni răspândite de dezinformatorii ruși în încercarea de a păta moștenirea acestui moment de cotitură desfășurat pe străzile Kievului în urmă cu 10 ani.

Dans pe morminte

Ecosistemul de dezinformare pro-Kremlin a încercat să înfățișeze Maidanul ca pe o lovitură de stat pentru a delegitimiza protestele, protestatarii și schimbarea guvernamentală care a urmat. De asemenea, dezinformarea de la Kremlin a încercat să portretizeze Maidanul ca fiind orchestrat de puteri străine, o minciună menită să nege autoritatea autentică a ucrainenilor care au ieșit curajoși pe străzi și s-au opus forțelor aliniate Kremlinului. În sfârșit, promotorii dezinformării pro-Kremlin numesc în continuu Uсraina post-Maidan drept un stat eșuat, încercând să conteste suveranitatea sa și statutul său de stat național.

Nu este așadar o surpriză că, asemenea unui criminal care revine la locul crimei, canalele diplomatice de pe X ale Kremlinului au continuat să răspândească cu nerușinare aceleași discursuri de dezinformare demontate (a se vedea și aici și aici).

Lipsă de imaginație pe coridoarele Kremlinului

Probabil că atmosfera din Finlanda amintește de cea din iarna 2015–2016. La fel ca atunci, Rusia a recurs la folosirea unor grupuri de migranți ilegali pe biciclete pentru a-și promova interesele împotriva țării vecine, Finlanda.

Pe măsură ce fluxul de migranți ilegali orchestrat de Kremlin a început să se accelereze, autoritățile finlandeze și-au închis rapid cele mai ușor accesibile puncte de trecere a frontierei din sud-est și au concentrat trecerile și prelucrarea cererilor solicitanților de azil în punctele mai nordice, pentru a controla mai bine situația în evoluție.

Odată cu fluxurile de migranți canalizate de Kremlin, a luat avânt și manipularea informațiilor pro-Kremlin. Deloc surprinzător, potrivit acestor canale de dezinformare, Statele Unite (a se vedea și aici) și NATO sunt cele care au tras sforile în culise și au împiedicat Rusia și Finlanda să aibă o bună relație de vecinătate. Unii propagandiști au decis să sape și mai în profunzime, să distorsioneze faptele istorice și să sugereze că Finlanda cea nerecunoscătoare plătește acum pentru luptele dintre Rusia și Finlanda din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Mâna Kremlinului care provoacă agitație

Instrumentalizarea cinică a migrației ilegale, în combinație cu o avalanșă de dezinformări, nu este un fenomen nou, așa cum am relatat anterior în cazul Belarusului.

În cazul Finlandei, Kremlinul încearcă să utilizeze fluxurile de migranți ca pe o armă pentru a pune Finlanda și instituțiile occidentale cum ar fi UE și NATO într-o poziție din care acțiunile lor să poată fi înfățișate ca o trădare a valorilor și angajamentelor lor în temeiul tratatelor internaționale. Această tactică le oferă dezinformatorilor Kremlinului ocazia mai multor subiecte de discuție, ceea ce Finlanda înțelege foarte bine.

Mai mult, transformarea în armă a migranților ilegali de către Rusia testează nu numai unitatea UE și NATO, ci și cea a Finlandei, unde trăiesc peste 90 000 de vorbitori de limba rusă. La fel ca în alte locuri, acțiunile și dezinformările Rusiei sunt calibrate în încercarea de a declanșa și a exacerba dezacorduri, abuzuri verbale și fricțiuni în Finlanda. Conflictele interne și neînțelegerile sporite ar servi doar intereselor infame ale Kremlinului și ar ajuta Rusia să exploateze în continuare situația în evoluție.

Alte dezinformări de pe radarul EUvsDisinfo: