Dezinformarea înseamnă să tratezi o boală mortală cu vodcă și un tractor

Jurnaliștii vorbesc despre și împotriva dezinformării.

Partea 1: Belarus

Jurnalismul credibil ocupă un loc central într-o societate democratică. De Ziua Mondială a Libertății Presei, EUvsDisinfo inițiază o serie de articole, făcând auzită vocea jurnalismului independent din țările Parteneriatului estic. Partea 1. Belarus.

Mass-media de stat belarusă și mass-media pro-Kremlin desfășoară o campanie pe scară largă împotriva jurnaliștilor independenți, descriindu-i drept „extremiști”, „agenți străini” sau „agenți ai haosului”. Toate acestea pentru că și-au făcut pur și simplu meseria și au arătat lumii situația din Belarus. EUvsDisinfo a stat de vorbă cu trei jurnaliști din Belarus: Pavel Bykouski, jurnalist și expert în mass-media; Alina Koushyk, jurnalistă și prezentatoare TV pentru Belsat; și Hanna Liubakova, jurnalistă și bursieră nerezidentă la Consiliul Atlantic.

Niciunul dintre ei nu și-a propus inițial să devină jurnalist. Hanna Liubakova a lucrat anterior în domeniul istoriei artei. Alina Koushyk a vrut să predea la universitate. Pavel Bykouski și-a început cariera jurnalistică devreme, încă din școală, dar a văzut în ea în primul rând o modalitate de a-și satisface curiozitatea. În cele din urmă, toți trei s-au implicat în muncă și nu au mai privit înapoi, chiar dacă s-au confruntat cu provocări semnificative în timpul serviciului.

Care este cea mai mare provocare pentru un jurnalist din Belarus?

Hanna Liubakova:

Cine și-ar fi putut imagina că în 2020, tot ceea ce se opune regimului [din Belarus] va deveni riscant? Am fost martorii faptului că informațiile pot funcționa atât ca armură, cât și ca armă.

Pavel Bykouski:

A devenit dificil să lucrezi „pe teren”, pentru că la mitingurile neautorizate, o vestă cu mențiunea „Presă” nu te apără de arestare.

Pavel Bykouski, jurnalist și expert media

Care este problema cu dezinformarea?

Pavel Bykouski:

Dezinformarea este diseminarea deliberată de informații false în scopul de a influența opinia publică sau politica. Dar dezinformarea pură se întâlnește rar. Cel mai adesea văd fapte scoase din context, un adevăr care este interpretat în favoarea vorbitorului.

În vremurile sovietice, iar acum în jurnalismul de stat modern din Belarus, faptele nu sunt, de obicei, separate de opinii, astfel încât faptele și presupunerile care pretind a fi fapte pot coexista. Aceeași abordare se regăsește și la unele organizații mass-media care nu sunt ale statului.

Alina Koushyk:

Dezinformarea nu se reduce la informațiile false care induc în eroare, ci înseamnă și o situație în care lipsesc informațiile fiabile. Mai mult, este o selectare părtinitoare a faptelor, care creează o realitate diferită.

Alina Koushyk, jurnalistă și prezentatoare TV pentru Belsat

În ce fel este dăunătoare dezinformarea?

Pavel Bykouski:

Publicul poate cădea victimă manipulărilor și poate susține acțiuni dăunătoare sau va avea tendința de a justifica răul adus persoanelor, grupurilor sau organizațiilor – disidenți sau minorități. Uneori, dezinformarea îi provoacă pe oameni la anumite acțiuni agresive; alteori, dimpotrivă, îi împinge în depresie, astfel încât oamenii nici măcar nu se mai gândesc să-și apere interesele.

Hanna Liubakova:

Anul 2020 a demonstrat la nivel global cum dezinformarea, minciuna și manipularea nu sunt doar periculoase, ci mortale. Dezinformarea este atunci când o boală care poate cauza deces este tratată cu vodcă și un tractor. Înseamnă să închizi membrii unei minorități etnice doar pentru că reprezintă o minoritate etnică. Înseamnă polarizare și imposibilitatea dialogului, chiar dacă formăm cu toții aceeași societate. Înseamnă haos, panică și neîncredere în instituții și, prin urmare, o criză politică resimțită în toate aspectele vieții.

Nu este doar cazul nostru, al celor din Belarus: un exemplu apropiat este Ucraina. Un exemplu mai îndepărtat este cel al SUA. Într-o țară este vorba de război și ocupație într-o țară; în cealaltă, despre dezinformare cu privire la vaccinuri și fake news cu privire la alegeri fraudate. Nu există dezinformare inofensivă.

Hanna Liubakova, jurnalistă și bursieră nerezidentă la Atlantic Council

Cum ne putem apăra împotriva dezinformării?

Hanna Liubakova:

Consider că întărirea gândirii critice este o investiție reală în lupta împotriva dezinformării, deși nu va produce efecte uimitoare pe loc.

Cel mai bun sfat pe care l-am auzit vreodată a fost următorul: dacă ești tentat să crezi într-o informație, dacă aceasta îți trezește prea multe emoții – verific-o. Credeți în fapte, nu în sentimente. Verificați sursa primară. Fiți critici față de tot ceea ce nu puteți dovedi sau confirma.

Pavel Bykouski:

În contextul de azi al social media, merită să citiți un articol până la capăt, mai degrabă decât să vă concentrați doar asupra titlului. Întrucât redacțiile de știri au adesea o predispoziție față de conținutul care atrage clicuri, ele vor ca articolul lor să fie citit de un public cât mai numeros și formulează titluri dramatizate artificial. Dacă materialul îmi schimbă convingerile, acest lucru contează. Susține stereotipurile mele? Îmi provoacă emoții? Dacă ați răspuns „da” la aceste întrebări, este foarte probabil să fie o încercare de manipulare. Orice știre trebuie tratată cu un anumit grad de neîncredere. Chiar dacă aveți încredere în canal, ar trebui să vă puneți întrebări:

• Cum poate ști un jurnalist acest lucru?
• Există un echilibru de opinii atunci când se prezintă o situație conflictuală?
• Există speculații care pretind a fi fapte?
• Are autorul și redacția sa o anumită reputație?

Alina Koushyk:

Pe internet, este ușor să fii copleșit de fluxul de informații venite din toate părțile, nu întotdeauna verificate și fiabile. În același timp, datorită internetului, astăzi este mai ușor să găsești informații care să te ajute să verifici ceea ce auzi, vezi sau citești.

Jurnalista menționează câteva semne de avertizare care pot ajuta la recunoașterea dezinformării:

• titluri șocante, conținutul menit să determine cititorul să facă clic pe ceva;
• o adresă suspectă sau un nume suspect al sursei;
• formatarea incorectă a textului;
• text emoțional;
• greșeli de ortografie, de punctuație și de stil;
• lipsa surselor, a citatelor și a faptelor;
• lipsa autorului textului;
• un număr mare de anunțuri și reclame;
• teorii ale conspirației sau apeluri la un răspuns colectiv.

Există ceva ce ați dori să le spuneți oamenilor cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei?

Pavel Bykouski:

Dacă aveți acces la un jurnalism liber și responsabil, atunci știți ce se întâmplă. Dacă principiul dominant este că „tata știe mai bine ce ar trebui să citești”, atunci gândiți-vă că dvs. nu știți nimic.

Alina Koushyk:

Mass-media ar trebui să fie liberă. În calitate de cetățeni, aveți dreptul la informații verificate și fiabile.

Hanna Liubakova:

Informațiile sunt o valoare. Pe baza lor putem lua decizii. Ele ne protejează și ne conduc înainte. Democrația, așa cum spune un ziar bine-cunoscut, moare dacă este lăsată în întuneric. Să aprindem lumina.