Goniți în brațele Europei

iunie 30, 2022

La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova și și-a exprimat disponibilitatea de a face același lucru pentru Georgia, de îndată ce vor fi abordate prioritățile indicate în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Georgiei.

Serviciile de dezinformare controlate de statul rus și amplificatorii acestora au profitat de acest moment cu adevărat istoric pentru a se lansa în afirmații mincinoase despre extinderea UE. În timp ce reacția inițială a ecosistemului de dezinformare pro-Kremlin a fost oarecum rezervată, acesta a trecut rapid la reciclarea unora dintre narațiunile pro-Kremlin consacrate pe care le mai folosise în trecut pentru a discredita Parteneriatul estic. Nu a trecut mult timp până să înceapă să curgă acuzațiile potrivit cărora UE ar fi înrobit țările vecine, ar fi folosit Ucraina și Republica Moldova ca instrumente politice și ar fi făcut promisiuni false pentru a înșela țările candidate. Printre cele mai proeminente narațiuni de dezinformare s-au numărat, de asemenea, încercările de delegitimare a procesului de aderare la UE, susținând că deciziile Consiliului sunt distructive și grăbite, și comparând această decizie cu timpul de care a avut nevoie UE pentru a acorda statutul de țară candidată altor țări pentru a „dovedi” aceste afirmații.

Printre afirmațiile de dezinformare mai fantasmagorice s-au numărat, de asemenea, acuzații false cum că statutul de țară candidată al Republicii Moldova ar fi fost acordat în schimbul aderării la sancțiunile UE împotriva Rusiei sau afirmații nefondate conform cărora România ar fi încercat să anexeze Republica Moldova la teritoriul său prin procesul de aderare la UE.

Vizarea partenerilor UE nu este un exercițiu nou pentru propagandiștii și manipulatorii de informații ai Kremlinului. EUvsDisinfo a înregistrat mai multe exemple de-a lungul anilor. Reciclarea dezinformării este, de asemenea, o tactică folosită în mod obișnuit. La urma urmei, dacă repeți o minciună de suficient de multe ori, oamenii pot începe să o creadă. Până în prezent, aceasta pare a fi abordarea preferată de către sursele de dezinformare pro-Kremlin pentru a obstrucționa calea Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei către UE.

Desigur, este un exercițiu de echilibristică dificil pentru Kremlin. Pe de o parte, ei trebuie să pară duri și impasibili în raport cu recentele decizii ale Consiliului European, susținând că aceasta este „o chestiune internă a UE” și că nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia. Pe de altă parte, aparatul de dezinformare pro-Kremlin, susținut prin exploatarea temerilor și a nesiguranței, trebuie să continue să denunțe „expansionismul Occidentului” și să trâmbițeze amenințarea de încercuire a Rusiei. Autovictimizarea constantă este un element important pentru a aduna oamenii în spatele pancartelor Kremlinului. Acest aspect a fost subliniat de domnul Lavrov, care a afirmat că „Uniunea Europeană și NATO construiesc o coaliție împotriva Moscovei” și chiar a comparat aceste eforturi cu atacul nazist asupra Uniunii Sovietice din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Impunitate nelimitată în fața crimelor de război

Pictarea cu generozitate a adversarilor săi cu „pensula nazistă” a devenit unul dintre elementele definitorii ale dezinformării pro-Kremlin cu privire la războiul de agresiune nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta merge mână în mână cu o retorică din ce în ce mai agresivă, adesea echivalentă cu un discurs de instigare la ură, pentru a dezumaniza și denigra victimele nevinovate ale agresiunii Rusiei. Roata morții și a minciunilor de la Kremlin continuă să se învârtă cu o impunitate aproape totală pentru a justifica ceea ce este de nejustificat.

La 27 iunie, lumea a aflat despre o nouă atrocitate comisă de forțele invadatoare ale Rusiei în Ucraina. Un atac cu rachete asupra unui centru comercial din Kremenciuk a ucis cel puțin 18 persoane, iar alte zeci de persoane sunt date dispărute printre dărâmăturile clădirii distruse. Aparatul de dezinformare pro-Kremlin a aplicat imediat aceeași tactică pe care am văzut-o în repetate rânduri, de la bombardarea unei maternități din Mariupol la mușamalizarea crimelor de război ale Rusiei de la Bucha. Prima reacție a fost cea de tăcere și negare, refuzând să recunoască faptul că atacul a avut loc. Apoi a venit invocarea unei presupuse provocări ucrainene, amintind de afirmațiile pro-Kremlin despre Bucha , care au fost deja demontate. Odată ce s-au strâns mai multe dovezi și vinovăția nu mai putea fi negată, a fost momentul de a da vina pe victime, prin afirmații false că Rusia ar fi lovit un depozit secret de muniții și arme occidentale. Și, pentru a nu lipsi și încercarea de distragere a atenției, organizațiile de dezinformare controlate de statul rus au desfășurat tactica lor preferată „whataboutism?”, făcând afirmații false că NATO intenționează să stabilească baze în Lughansk.

Niciuna dintre afirmațiile Kremlinului nu se bazează pe realitate sau pe fapte, dar suferința umană pe care o provoacă și violența pe care o permite împotriva civililor sunt mult prea reale. Minciunile, manipularea și dezinformarea pregătesc terenul pentru astfel de atrocități și trebuie să fie expuse și denunțate fără echivoc. EUvsDisinfo a colectat deja 14 000 de exemple de campanii de dezinformare curente ale Rusiei și va continua să își actualizeze registrul atât timp cât provocarea rămâne.

Alte titluri de pe radarul EUvsDisinfo din această săptămână:


Subscribe to the DISINFO REVIEW

Your weekly update on pro-Kremlin disinformation

No, thank you.