Kant, filosofia autonomiei, adevărului și păcii
Kant: să punem mai multe la îndoială?
Este fascinant faptul că dezinformarea flirtează deseori cu idea de gândire critică pentru sine. Mottoul sursei de dezinformare RT este: pune mai multe la îndoială. Gândiți-vă de asemenea la algoritmul YouTube care vă recomandă să vizionați videoclipuri, inclusiv pe cele ce conțin dezinformare și informare greșită, lăsându-i pe vizitatori să creadă că ei înșiși au ales acele videoclipuri în mod independent. Chiar și atunci când căutați informații despre un anumit subiect. Originea ideii că o persoană trebuie să investigheze ea însăși adevărul, independent de orice autoritate externă poate fi găsită la filosoful german Immanuel Kant. Autonomia umană este o idee centrală în filosofia sa.
Totuși, dacă Kant ar fi astăzi în viață, probabil s-ar feri de dezinformare. Potrivit lui, abilitatea de a stabili adevărul sau noțiunile comune care stau la baza acestuia sunt esențiale pentru o pace durabilă. Cu alte cuvinte, dezinformarea prezintă un risc grav; miza este mare. Kant condamna minciuna cu vehemență. Cum a ajuns la aceste concluzii?
Ce pot să știu? Ce trebuie să fac? Ce pot să sper?
Kant susținea că toate doctrinele filosofice, inclusiv a sa, răspund la aceste trei întrebări: 1) Ce pot să știu? 2) Ce trebuie să fac? 3) Ce pot să sper? Răspunsurile lui Kant combină știința empirică modernă (de exemplu cea a lui Newton) și o anumită încredere în raționalitate dincolo de experiență, lucru ce i-a permis să devină o figură centrală în filosofia modernă. Importanța sa consta în abilitatea sa de a găsi un răspuns care era, pe de o parte, sistematic, rațional și integral și, pe de alta, încă mai lăsa loc pentru un anumit grad de mister. În același timp, concluziile sale aveau consecințe extinse; de la metafizică, la etică, politică și chiar cu privire la dezinformare.
Pentru a-l înțelege pe Kant, este important să rețineți că el îi răspunde lui Hume și scepticismului său, aspect discutat într-un articol precedent. Acest lucru a determinat, în mare, modul în care Kant a abordat problema adevărului și, prin urmare, orice altceva. Pe scurt, Hume era impresionat de descoperirile științifice ale lui Copernic și Newton. Prin urmare, el a argumentat că ar trebui să practicăm filosofia urmând metodele empirice ale acestora. În același timp, Hume credea că iluminismul pusese prea multă valoare pe raport. Trebuie în schimb, să ne concentrăm pe ceea ce percepem, inclusiv pe emoțiile noastre, într-o manieră comparată uneori cu budismul.
Deși Kant aprecia opera lui Hume, a refuzat politicos să-i accepte concluziile. În schimb, Kant le-a contrazis în poate cea mai faimoasă operă a sa, Critica rațiunii pure. Cartea argumentează faptul că „cunoașterea sinteticăa priori” este posibilă; este un tip de raționalitate ce precede experiența. De exemplu, în teorie, se poate spune că „un pătrat are patru laturi” fără să fi văzut vreodată un pătrat. Pe scurt, Kant indica faptul că noi ne modelăm experiențele folosind filtrul minții.
Poate lipsit de modestie, Kant și-a comparat ideile cu Revoluția copernicană, în sensul că obiectele simțurilor se conformează în mod necesar formei spațiale și temporale a înțelegerii noastre. Aceasta înseamnă că putem avea o cunoaștere a priori a obiectelor simțurilor.
Imagine: Modelul heliocentric al lui Copernic (Sursa: Wikimedia Commons)
Luminare = Gândire critică = Libertate
Kant dorea să găsească o bază filosofică pentru autonomia umană. Totuși, în mod paradoxal, a înțeles autonomia într-un mod mai degrabă limitat. Pentru Kant, autonomia nu înseamnă ceva de genul „fă tot ce dorești”, ci, mai degrabă, să fii autoritatea propriilor acțiuni. Datorită ideii sale că gândirea noastră influențează modul în care percepem lumea, el a dezvoltat metoda sa de „filosofie critică”, pentru a susține libertatea. Pentru a fi liberi, trebuie să înțelegem atât raționalitatea, cât și gândirea noastră. Și să ne adaptăm în consecință.
Filosofia lui Kant privind luminarea este cunoscută și sub numele de „gândire critică”. În celebrul său eseu Ce este luminarea?, Kant o definește astfel: „Luminarea este ieșirea omului dintr-o stare de minorat, de care se face vinovat el însuși. Minoratul este neputința de a se servi de inteligența proprie fără a fi condus de un altul”.
Kant a început să examineze în mod critic facultatea noastră proprie de cunoaștere. A pus întrebări cum ar fi: Ce putem să știm? În ce condiții este cunoașterea posibilă? Și care sunt limitele cunoașterii noastre? Toate aserțiunile trebuie examinate în mod critic. Sunt credibile doar dacă pot fi fundamentate cu argumente. Din moment ce toți oamenii ar trebui să poată recunoaște adevărul în mod independent, abordarea lui Kant este deseori asociată cu libertatea și egalitatea universală.
Deși oamenii ar trebui să poată recunoaște adevărul în mod independent, faptul că posibilitatea obținerii accesului la adevăr nu mai este o opțiune, având în vedere „Revoluția copernicană” a lui Kant, înseamnă că avem nevoie de o metodă intersubiectivă pentru a descoperi adevărul. Pe scurt, avem nevoie de o rațiune publică pentru a compensa pentru punctele oarbe.
În mare, această gândire critică la nivel macro este numită de Kant rațiune publică. Fără ea, statul își pierde legitimitatea. Vom explica pe scurt. Potrivit lui Kant, autoritatea politică presupune stabilirea instituțiilor politice în statul civil. Indivizii raționali au o obligație morală de a face asta. Totuși statul își dobândește legitimitatea din „conformitatea oricărei legi publice cu dreptul”. Aceasta înseamnă că, ipotetic, orice lege ar putea avea consimțământul unei persoane raționale.
În consecință, pentru a avea legitimitate, orice șef de stat trebuie să respecte rațiunea publică și să creeze o astfel de legislație. Respectarea rațiunii publice presupune facilitarea circulației libere a informației, prin urmare Kant apără viguros „libertatea peniței” și abilitatea unei persoane de a-și exprima opiniile. Din moment ce exprimarea liberă înseamnă protecția absolută a drepturilor individuale, în mod paradoxal, aceste drepturi pot fi văzute ca un argument pentru limitarea exprimării libere. Protejarea drepturilor nu poate exista fără un stat legitim, ce necesită rațiune publică. Prin urmare, comunicarea ce poate duce la uzurparea statului legitim poate fi limitată. Kant se referea la mișcările revoluționare, dar putem aplica acest raționament și cu privire la dezinformare, ce vizează stimularea polarizării și, în final, distrugerea democrațiilor.
Imagine: Kant ținând o prelegere (Sursa: Wikimedia Commons)
Nu minți absolut niciodată!
Unul dintre motivele pentru care Kant este atât de interesant din punctul de vedere al dezinformării este faptul că el a examinat prohibiția morală a neadevărurilor intenționate: minciunile. Kant a argumentat în mod remarcabil că toate minciunile sunt nocive pentru că subminează demnitatea altora. Minciunile împiedică oamenii să acționeze liber și rațional. Atunci când cineva minte, acesta limitează dreptul publicului de a primi informații corecte. De asemenea, minciunile distorsionează abilitatea de a lua decizii informate. Kant continuă prin a argumenta că minciunile cauzează un rău în sens mai larg, pentru că subminează credibilitatea vorbitorului, ceea ce dă naștere la scepticism generalizat cu privire la intențiile altora. Mai mult, Kant afirmă că minciuna este imorală indiferent de condiții. Într-un exemplu faimos, Kant argumentează că aceasta se aplică chiar și în cazul în care un ucigaș îți bate la ușă în căutarea cuiva care se adăpostește în casa ta. Nimeni nu are voie să falsifice informații, chiar dacă asta înseamnă salvarea unei vieți!
Intenția lui Kant era să susțină autonomia umană prin metode filosofice și, în mod practic, a descris condițiile sociale ale libertății. Potrivit lui, aceasta presupune necesitatea unui stat legitim ce respectă și protejează rațiunea publică. Aceasta ar putea însemna că Kant ar susține politicile ce creează un peisaj media variat și ar argumenta în favoarea unor măsuri ce limitează mișcările antidemocratice, inclusiv măsuri ce vizează sursele de dezinformare. Kant atacă în mod vehement minciuna și, prin urmare, dezinformarea, din moment ce aceasta nu este doar imorală pentru că manipulează oamenii și le subminează demnitatea, ci și erodează fundația unei păci durabile. Când este vorba de dezinformare, gândirea lui Kant reprezintă o avertizare pe cât de serioasă, pe atât de riguroasă.
În 1945, Rusia a anexat vechiul oraș prusac Königsberg, numit astăzi Kaliningrad. În mod ironic, mormântul lui Kant se află în Rusia, într-o perioadă în care Kremlinul încearcă să suprime orice formă de gândire critică.
